Kremlinul a anunţat luni, 29 martie, că dezaprobă represiunea sângeroasă a protestelor pro-democraţie din Birmania, îngrijorându-se de numărul „în creştere de decese în rândul civililor,” relatează
Le Figaro.
„Avem relaţii de lungă durată şi destul de constructive cu Myanmar, dar nu înseamnă că aprobăm evenimentele tragice care au loc în ţară,” a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitry Peskov. De asemenea, el a condamnat „creşterea numărului de victime în rândul populaţia civile după noi demonstraţii înecate în sânge în acest weekend.”
Kremlinul a făcut aceste declaraţii deoarece Rusia este suspectată că menţine relaţii strânse cu autorităţile birmane.
Şeful juntei, generalul Min Aung Hlaing, l-a primit sâmbătă, 27 martie, pe viceministrul rus al Apărării, Alexandre Fomine, în timpul unei cine în aer liber cu alţi demnitari. Fomin a participat, de asemenea, şi la o paradă militară în aceeaşi zi, la care au fost folosite vehicule şi dispozitive fabricate în Rusia, inclusiv tancuri şi avioane de luptă.
Într-o declaraţie a Ministerului Apărării rus, publicată vineri, 26 martie, Alexandre Fomine a estimat că Birmania este „un aliat de încredere şi un partener strategic” în Asia de Sud-Est şi a spus că doreşte să „aprofundeze” cooperarea militară între cele două ţări.
Armata din Myanmar a alungat-o din fruntea guvernului civil pe Aung San Suu Kyi şi de atunci a suprimat toate protestele care cereau revenirea la democraţie şi eliberarea foştilor lideri.