Prima pagină » Știri externe » SUA vor exercita presiuni asupra României şi Slovaciei în criza Kosovo – presă

SUA vor exercita presiuni asupra României şi Slovaciei în criza Kosovo – presă

Statele Unite vor exercita, probabil, presiuni asupra României şi Slovaciei pentru a accepta poziţia UE în privinţa viitorului statut al provinciei sârbe Kosovo, relatează cotidianul International Herald Tribune, în ediţia electronică.
SUA vor exercita presiuni asupra României şi Slovaciei în criza Kosovo - presă
25 sept. 2007, 12:24, Știri externe

România şi Slovacia privesc cu reticenţă atitudinea UE în cazul Kosovo, temându-se că etnicii maghiari de pe teritoriul lor ar putea să revendice o autonomie sporită după soluţionarea crizei din provincia sârbă în favoarea poplaţiei albaneze, comentează publicaţia citată.

"Planul de joc este stabilit", a declarat un diplomat european sub protecţia anonimatului. "Negocierile se vor încheia la 10 decembrie. Dacă nu simţim atunci că Serbia şi Kosovo pot conveni asupra viitorului provinciei, atunci Kosovo îşi va proclama independenţa unilateral", a precizat acesta.

"Statele Unite vor recunoaşte independenţa iar europenii, atât timp cât rămân uniţi, vor adopta aceeaşi poziţie", a subliniat sursa citată.

UE va susţine poziţia americană în pofida predilecţiei manifestate faţă de o soluţie mediată de ONU. Blocul comunitar va întâmpina însă dificultăţi în a adopta o poziţie unanimă, potrivit mai multor diplomaţi.