- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Josef Fritzl vrea să îşi vândă povestea vieţii sale
Austriacul Josef Fritzl, care şi-a sechestrat fiica timp de 24 de ani în beciul casei sale, perioadă în care a făcut cu aceasta şapte copii, şi-a scos la licitaţie povestea vieţii sale, iar cu banii pe care îi va obţine vrea să îşi ajute familia, relatează The Scotsman.
Josef Fritzl vrea să îşi vândă povestea vieţii sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Josef Fritzl, în vârstă de 74 de ani, încearcă să îşi vândă şi proprietăţile imobiliare, la preţuri foate mici, spunând că vrea să ofere un viitor sigur celor şase copii ai săi. Al şaptele copil a murit la puţin timp după naştere, în 1996, iar Fritzl este acuzat şi de ucidere prin neglijenţă, pentru că nu i-a acordat îngrijiri medicale.
Cu doar patru săptămâni înainte ca procesul său să înceapă, Fritzl a fost declarat falit, casele sale de închiriat au fost ipotecate şi au scăzut în valoare din cauza crizei economice mondiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
"Fritzl este pregătit să se deschidă şi să îşi dezvăluie motivele pentru care a făcut acest lucru, dacă ar putea astfel să îşi îngrijească familia", a declarat, duminică, Walter Anzboeck, un avocat desemnat să îi lichideze afacerile.
Anzboeck a mai spus că este conştient că aceaste este o chestiune sensibilă şi a dat asigurări că nimic nu va fi dezvăluit publicului înainte de a obţine permisiunea instanţei, a familiei, a creditorilor şi a avocaţilor victimelor.
Legislaţia austriacă interzice infractorilor să primească bani pentru poveştile vieţii lor, însă Anzboeck a spus că niciun ban nu va ajunge la Fritzl, orice plată fiind direcţionată către Elisabeth şi copii săi.
Fritzl ar cere pentru povestea sa 500.000 de lire sterline.
Anzboeck a spus că au fost "multe" cereri din partea mediei străine. El a precizat să posturile de televiziune sunt sunt foarte interesate să obţină drepturile de a face un film sau un documentar despre acest caz. Avocatul a spus că nu există nicio altă modalitate de a asigura altfel viitorul financiar al familiei.
Avocatul a spus că îl consideră pe Fritzl "o persoană neplăcută", însă a adăugat că "este extrem de prietenos, cooperant şi foarte vorbăreţ".
Procesul lui Fritzl va începe pe 16 martie, în oraşul St. Poelten, unde se află în arest de când cazul a fost descoperit, în aprilie 2008. El este acuzat de crimă, viol, sclavie, incest, sechestrare şi abuz.
Elisabeth, care trăieşte alături de cei şase copii într-un mic oraş în apropiere de Viena, nu va fi audiată în instanţă. Ea a dat declaraţii procurorilor anul trecut, convenind că nu va trebui să îşi înfrunte tatăl în public. În decembrie, Elisabeth şi copii săi au fost externaţi dintr-o clinică psihiatrică din Austria, unde a primit îngrijiri.
Fritzl şi-a sechestrat fiica într-o pivniţă izolată fonic, sub casa sa din oraşul Amstetten. Procurorii au spus că Fritzl o ameninţa pe Elisabeth şi pe copii săi că îi va gaza sau arunca în aer dacă încearcă să fugă. La scurt timp după ce Fritzl a fost arestat, anchetatorii au spus că acesta a ars corpul celui de-al şaptelea copil, într-un furnal.
Fritzl i-a spus unui psihiatru că "s-a născut ca să violeze" şi că are ceva rău în el.
Citeşte şi:
Un austriac, acuzat că şi-a violat şi sechestrat fiica timp de 24 de ani (Video Pro Tv)
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO