Joseph Aoun, comandantul suprem al armatei, ales preşedinte al Libanului

Comandantul armatei, Joseph Aoun, a fost ales preşedinte al Republicii Libaneze, joi, după ce a primit 99 de voturi dintr-un total de 128 de deputaţi, potrivit AFP.

Urmărește
369 afișări
Imaginea articolului Joseph Aoun, comandantul suprem al armatei, ales preşedinte al Libanului

Sursa foto: X

Alegerea lui Joseph Aoun a avut loc după o întâlnire între reprezentanţii blocurilor pro-iraniene Hezbollah, mişcarea Amal şi comandantul armatei în parlament, oferindu-i majoritatea necesară pentru a câştiga. El obţinuse doar 71 de voturi în primul tur de scrutin de dimineaţă.

Aoun, care îşi va sărbători vineri cea de-a 61-a aniversare, se bucură, de asemenea, de sprijinul mai multor puteri străine, cum ar fi Statele Unite şi Arabia Saudită.

Generalul conduce din martie 2017 o instituţie care a reuşit să stea departe de diviziunile sectare şi politice care sfâşie ţara, scrie AFP. În cadrul armatei, el a reuşit să depăşească crize, inclusiv un colaps economic care a afectat puternic salariile celor 80.000 de soldaţi ai săi, forţându-l să accepte ajutor internaţional pentru a-şi păstra instituţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici