Joseph Biden l-a desemnat pe David Cohen pentru funcţia de director adjunct al CIA

Publicat: 15 01. 2021, 20:18
Actualizat: 22 10. 2021, 18:18

David Cohen a fost director adjunct al CIA în perioada 2015-2017. Acum, îl va ajuta pe diplomatul William Burns, desemnat de Joseph Biden pentru postul de director al CIA.

„David Cohen este expert în securitate, finanţe şi afaceri juridice. A coordonat proiecte speciale asupra noilor tehnologii şi asupra celor mai bune modalităţi de colaborare cu firme private pentru avansarea misiunilor CIA”, anunţă echipa lui Joseph Biden.

David Cohen a fost şi subsecretar pentru Combaterea Terorismului şi Informaţii Financiare în cadrul Departamentului Trezoreriei.

De asemenea, Joseph Biden a decis numirea coordonatorului serviciilor de urgenţă din New York, Deanne Criswell, în funcţia de director al Agenţiei Federale pentru Situaţii de Urgenţă (FEMA).

Anita Dunn, membră a echipei de campanie electorală, va deveni consilier prezidenţial de rang înalt pentru Afaceri Politice.