Ministerul saudit al Apărării a precizat într-un comunicat că analizele au arătat că bărbatul, internat la clinica privată Damman, în estul Arabiei Saudite, era infectat cu virusul A H1N1.
În momentul spitalizării, acesta avea febră, suferea de penumonie, avea dificultăţi respiratorii şi probleme de obezitate. El a decedat deşi i s-au administrat antibiotice şi Tamiflu, adaugă comunicatul citat de agenţia oficială Spa.
El a fost contaminat după ce a intrat în contact cu o persoană bolnavă de gripă A H1N1, a declarat ministerul.
Milioane de credincioşi sunt aşteptaţi în lunile următoare să participe la un pelerinaj la locurile sfinte ale islamului din Arabia Saudită, situaţie care creează temeri privind o explozie a numărului de cazuri de gripă A H1N1.
Pelerinajul anual de la Mecca, unde se reunesc peste două milioane de credincioşi, este prevăzut pentru sfârşitul lui noiembrie. Omra, sau micul pelerinaj, un ritual cu o afluenţă mare în timpul Ramadanului, urmează să înceapă la 20 august.