Prima pagină » Știri externe » Un autovehicul care transporta salarii ale angajaţilor guvernamentali, jefuit la Bagdad

Un autovehicul care transporta salarii ale angajaţilor guvernamentali, jefuit la Bagdad

Persoane înarmate au interceptat un vehicul care transporta salarii ale angajaţilor guvernamentali irakieni, în vestul Bagdadului, şi au fugit cu 600.000 de dolari, au declarat duminică reprezentanţi ai poliţiei, citaţi de CNN.
Un autovehicul care transporta salarii ale angajaţilor guvernamentali, jefuit la Bagdad

Hoţii au atacat vehiculul la câteva sute de metri de o bancă locală, unde acesta fusese încărcat cu bani, a precizat poliţia.

Oficialii din cadrul poliţiei au declarat că agresorii, care au furat 700 de milioane de dinari irakieni, au monitorizat camionul şi ar fi putut beneficia de asistenţă de la o persoană care lucrează la bancă sau de la angajaţi guvernamentali.

Forţele de securitate irakiene investighează acest incident. Poliţia a precizat că nici o persoană nu a fost rănită în timpul jafului.

Autorităţile au declarat că, în opinia lor, insurgenţii au folosit jafuri similare recente pentru a-şi finanţa operaţiunile militare.