Prima pagină » Știri externe » SUA şi-au schimbat strategia faţă de producţia de opium în Afganistan

SUA şi-au schimbat strategia faţă de producţia de opium în Afganistan

Statele Unite şi-au schimbat strategia faţă de producţia de opium din Afganistan, cea mai mare din lume, renunţând la eradicarea culturilor de mac în favoarea dezvoltării culturilor agricole alimentare, a declarat luni un oficial.
SUA şi-au schimbat strategia faţă de producţia de opium în Afganistan
01 mart. 2010, 21:24, Știri externe

Efortul este din ce în ce mai concentrat pe lupta împotriva traficului şi pe „dezvoltarea mijloacelor de subzistenţă alternative, punând un mare accent pe culturile agricole alimentare”, a declarat David Johnson, responsabil pe probleme de droguri în cadrul diplomaţiei americane.

Afganistanul continuă să producă peste 90 la sută din opiumul utilizat în producţia mondială de heroină, potrivit raportului anual privind drogurile în lume, dat publicităţii de către Departamentul de Stat.

Impactul acestei schimbări lansată în urmă cu un an „se va manifesta în timp”, a explicat Johnson, insistând pe „eforturile importante întreprinse chiar de afgani”.

Raportul publicat luni aduce un omagiu eforturilor „istorice” ale Guvernului mexican în lupta împotriva cartelurilor.

Ecuador, Bolivia şi Venezuela sunt însă aspru criticate de administraţia americană.

În Venezuela, condusă de preşedintele Hugo Chavez, unul dintre criticii cei mai duri ai Statelor Unite, membrii forţelor de securitate au recurs la trafic de droguri pentru a sprijini direct grupările armate care luptă împotriva Guvernului columbian, precizează Washingtonul.