Julian Assange, ales "omul anului" de cotidianul francez Le Monde
Julian Assange a fost ales "omul anului" de redacţia cotidianului francez Le Monde, care realizează un amplu portret al fondatorului WikiLeaks, dedicându-i prima pagină a suplimentului său săptămânal ce urmează să apară vineri.
Julian Assange, ales "omul anului" de cotidianul francez Le Monde (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Le Monde este unul dintre cele cinci ziare occidentale - alături de New York Times, Guardian, El Pais şi Der Spiegel - care s-a asociat cu WikiLeaks pentru publicarea unor note confidenţiale ale diplomaţiei americane.
Julian Assange, care a petrecut nouă zile în închisoare la începutul lunii decembrie, este în prezent consemnat la domiciliul său din Anglia, în aşteptarea soluţionării unei cereri de extrădare în Suedia, unde este urmărit pentru agresiuni sexuale împotriva a două femei.
Utilizatorii de Internet care accesează site-ul ziarului l-au ales de asemenea pe Assange ca "omul anului" (56,2 la sută), în faţa laureatului premiului Nobel pentru Pace, disidentul chinez Liu Xiaobo (22,3 la sută) şi în faţa americanului Mark Zuckerberg (6,9 la sută), fondatorul Facebook.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Săptămâna trecută, Time l-a ales pe Mark Zuckerberg "omul anului", deşi cititorii revistei americane au optat pentru Julian Assange.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO