Julian Assange contestă în această săptămână, la Londra, extrădarea sa către Suedia
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 11 iulie.)
Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, se va prezenta marţi şi miercuri, după opt luni de "bătălii judiciare", în faţa unui tribunal din Londra, pentru a contesta extrădarea sa către Suedia, unde este acuzat de viol şi agresiune sexuală, relatează AFP.
Assange, cetăţean australian în vârstă de 40 de ani, aflat în arest la domiciliu de la începutul lui decembrie în Anglia, urmează să se prezinte în faţa Înaltei Curţi, unde va face apel împotriva hotărârii unui tribunal londonez, pronunţată în februarie, de a valida cererea de extrădare a Suediei.
El a negat întotdeauna acuzaţiile de hărţuire sexuală şi viol, formulate de două suedeze, pentru fapte care s-au petrecut în Suedia, în august 2010. Assange a dat mereu asigurări că relaţiile au fost consensuale.
În februarie, în primă instanţă, judecătorul britanic Howard Riddle a aprobat extrădarea lui Assange. El a respins argumentele avocaţilor apărării, în special cel potrivit căruia Assange nu ar putea beneficia de un "proces echitabil" în Suedia, pretextând că dosarele cu caracter sexual sunt judecate, în general, cu uşile închise, în această ţară.
Assange, care nu a fost inculpat oficial de autorităţile suedeze, a fost arestat în decembrie, la Londra, în baza unui mandat de arestare european emis de Stockholm, după care a fost plasat în arest la domiciliu, într-un conac de la ţară al unui prieten.
Arestarea sa a avut loc în contextul în care WikiLeaks publica o serie de telegrame diplomatice americane, care au provocat furia administraţiei SUA, pregătită pentru "o maşinaţie" cu scopul de a-l neutraliza pe Assange, potrivit susţinătorilor acestuia.
Statele Unite au fost, deja, profund afectate de difuzarea de către WikiLeaks, anterior, în 2010, a unor rapoarte secrete ale armatei americane despre războaiele din Afganistan şi Irak.
Înalta Curte îşi va anunţa hotărârea abia joi. Procedura judiciară se anunţă, de asemenea, de lungă durată, Assange anunţând că va utiliza toate mijloacele de care dispune, până la Curtea Supremă, dacă va fi necesar, pentru a se opune extrădării.
Australianul afirmă că principala sa îngrijorare este că va fi extrădat în Statele Unite, un argument apreciat ca lipsit de fundament de judecătorul Riddle, la şedinţa de judecată din februarie.
O anchetă penală împotriva lui Assange a fost deschisă, în iulie 2010, în Statele Unite, dar administraţia americană, care îşi continuă eforturile pentru a reuşi să-l pună sub acuzare, se confruntă cu un caz dificil.
Assange, care figurează între cele mai influente 100 de personalităţi din 2011, potrivit unui clasament realizat de revista americană Time, urma să îşi publice memoriile în aprilie, dar cartea nu a fost publicată nici până acum.
Potrivit presei britanice, el se teme că această carte a sa ar putea furniza "arme" care să fie utilizate împotriva sa de către Statele Unite.
Supus unor condiţii stricte de eliberare provizorie - poartă o brăţară electronică şi trebuie să respecte interdicţiile de deplasare -, acest fost hacker şi-a sărbătorit, duminică, ziua de naştere, alături de aproximativ 100 de invitaţi, la impozanta proprietate unde îşi are reşedinţa, potrivit lui Vaughan Smith, proprietarul conacului.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


