Julian Assange, din nou în faţa justiţiei britanice, care va decide asupra extrădării sale

Julian Assange a ajuns luni dimineaţă la palatul de justiţie Belmarsh, în estul Londrei, care urmează să examineze, în următoarele 48 de ore, cererea de extrădare a fondatului WikiLeaks, formulată de Suedia în cadrul unei anchete pentru agresiune sexuală.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Julian Assange, din nou în faţa justiţiei britanice, care va decide asupra extrădării sale

Julian Assange, din nou în faţa justiţiei britanice, care va decide asupra extrădării sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Îmbrăcat într-o haină gri, australianul în vârstă de 39 de ani, care compare pentru a cincea oară în faţa justiţiei britanice de la arestarea sa la 7 decembrie la Londra, a ajuns la ora 09.15 cu maşina, însoţit de avocaţii săi. El a salutat cu un gest din mână presa adunată în jurul palatului justiţiei, fără a face declaraţii.

Dar avocatul său britanic, Mark Stephens, a anunţat că va publica încă de la începutul audierii, pe Internet, toate argumentele apărării lui Assange, un gest excepţional. Assange neagă vehement acuzaţiile sexuale formulate împotriva lui de două tinere din Suedia.

"Vom posta online la ora 10.00, pe pagina de start a cabinetului meu, argumentele apărării. Veţi găsi acolo elemente care pun la îndoială în mod fundamental bazele mandatului european de arestare", a explicat avocatul pentru cotidianul Daily Telegraph.

Avocaţii lui Assange se opun extrădării acestuia în Suedia, apreciind că există riscul ca clientul lor să fie trimis ulterior în Statele Unite, unde, potrivit lor, ar putea fi condamnat la moarte.

Ei intenţionează, de asemenea, să susţină că mandatul de arestare nu poate fi admis, de vreme ce Julian Assange nu a fost inculpat, iar justiţia suedeză vrea pur şi simplu să îl audieze.

Acest caz este independent de problemele provocate de publicarea de către site-ul WikiLeaks a mii de documente oficiale, stânjenitoare pentru numeroase guverne.

Decizia judecătorului, care urmează să se pronunţe asupra extrădării lui Assange, va fi importantă, dar probabil nu şi decisivă. În cazul în care va fi acceptată extrădarea, australianul dispune de numeroase căi de recurs.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici