Jurnalist pakistanez, găsit mort în apropiere de Islamabad
Un jurnalist pakistanez, care a dispărut după ce a scris un articol despre legăturile dintre armata pakistaneză şi Al-Qaida, a fost găsit mort în apropiere de Islamabad, au anunţat marţi oficiali pakistanezi, citaţi de AFP.
Syed Saleem Shahzad, în vârstă de 40 de ani, era corespondentul agenţiei de presă italiene Adnkronos (Aki), care a anunţat prima moartea lui, marţi, şi responsabil al biroului din Pakistan al Asia Times Online, site de ştiri cu sediul în Hong Kong.
Cadavrul lui ar fi fost găsit în apropiere de maşina sa la Sarai Alamgir, la circa 150 de kilometri sud-est de capitală, şi a fost identificat de rudele sale.
"Rudele au venit la postul de poliţie şi au identificat cadavrul", a declarat pentru AFP un ofiţer de poliţie, Zulfiqar Ali.
El a dispărut duminică, după ce şi-a părăsit domiciliul din Islamabad pentru a participa la o emisiune de televizune, unde nu a mai ajuns.
Această dispariţie a avut loc la două zile după publicarea de către Asia Times Online a unei anchete ce conchide că atacul de săptămâna trecută împotriva unei baze aeronavale de la Karachi, în sudul Pakistanului, este o răzbunare a Al-Qaida pentru arestarea unor ofiţeri ai Marinei suspectaţi de legături cu reţeaua teroristă.
Atacul asupra acestei baze, care a durat 17 ore, din 22 până în 23 mai, provocând moartea a zece militari, a fost revendicat de talibani pentru a răzbuna moartea lui Osama ben Laden, ucis la 2 mai de un comando american.
Jurnalistul, care avea o soţie şi trei copii, s-a plâns de ameninţări din partea agenţiei de informaţii pakistaneze (ISI), a dat asigurări Ali Dayan Hasan, de la Human Rights Watch.
"Într-o zi a venit la biroul nostru şi ne-a spus că ISI l-a ameninţat. Ne-a spus că i se va întâmpla ceva, noi trebuia să informăm presa despre situaţie şi ameninţări", a declarat el.
Chiar dacă trebuie aşteptate rezultatele anchetei, "în trecut, ISI a fost implicată în incidente similare", a adăugat el.
Premierul pakistanez Yousuf Raza Gilani a ordonat o anchetă privind răpirea şi uciderea acestuia, dând asigurări că vinovaţii vor fi "aduşi în faţa jusiţiei".
În noiembrie 2006, Syed Saleem Shahzad a fost răpit de talibani în provincia Helmand, în Afganistan, unde realiza un reportaj. Răpitorii lui l-au acuzat atunci că este spion, după care l-au eliberat, şapte zile mai târziu, după ce l-au "judecat".
El lucra pentru Aki din 2004.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului