Jurnalistă americană, reţinută în China pentru că avea un tricou cu inscripţia „Oba-Mao” – VIDEO

Publicat: 17 11. 2009, 12:45
Actualizat: 07 11. 2012, 02:53

Emily Chang, corespondenta CNN la Beijing, a povestit pe blogul ei că şi-a procurat tricoul după ce a aflat că acestea au fost interzise de teamă să „nu-l indispună pe preşedintele american”.

Tricoul îl înfăţişează pe Barack Obama, care efectuează prima sa vizită în China, îmbrăcat într-o uniformă a Armatei Populare de Eliberare într-o postură făcută celebră de Mao.

În partea din faţă figurează expresia „Să servim poporul” cu litere chinezeşti, iar pe spate, termenul „Oba-Mao” în alfabet latin.

Emily Chang a explicat că era pe punctul de a arăta tricoul în faţa unei camere de luat vederi într-o piaţă din Shanghai în momentul când doi paznici s-au îndreptat către echipa de filmare, încercând să-i smulgă tricolul din mâini.

„Am fost reţinuţi timp de două ore”, a povestit ea. „Vroiau legitimaţiile noastre de presă, paşapoartele, dar mai presus de toate, tricoul. În cele din urmă ne-au lăsat să plecăm”, susţine jurnalista.

CNN a păstrat înregistrarea scenei.

http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=world/2009/11/15/chang.china.obama.anticipation.cnn