Jurnalistul rus Eduard Baghirov, arestat la Chişinău, denunţă condiţiile din închisoare

Jurnalistul rus Eduard Baghirov, arestat la Chişinău sub acuzaţia de implicare în protestele violente din aprilie 2009, este nemulţumit de condiţiile din închisoare, dar şi de faptul că asupra sa se fac presiuni pentru a furniza numele unor oficiali, relatează PRO TV Chişinău.

Urmărește
19 afișări

El a făcut aceste afirmaţii prin intermediul avocatului său, iar prietenul său Serghei Minaev le-a postat pe Internet.

Baghirov susţine că se fac presiuni asupra lui, fiind anchetat de doi procurori şi trei angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), şi denunţă faptul că este însoţit permanent de mascaţi cu veste antiglonţ.

"Am fost interogat chiar şi de adjunctul Procurorului General. Sunt deţinut în condiţii sălbatice cu o cameră de cinci pe cinci paşi. Toaleta este spartă şi se scurge pe podea, la baie nu este apă, iar întrevedererile şi coletele sunt interzise", mai spune Baghirov, deşi, anterior, reprezentanţii Rusiei declarau că jurnalistul nu are pretenţii privind condiţiile de detenţie.

Deşi jurnalistul a fost arestat la Chişinău la 16 iunie, Procuratura Generală a făcut publică informaţia abia luni, 27 iunie. Eduard Baghirov a fost acuzat de implicare în protestele violente din aprilie 2009.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici