- Home
- Externe
- OTTAWA , (21.10.2019, 23:57)
- Marinela Sarbu
Justin Trudeau încearcă să obţină un al doilea mandat în alegerile generale din Canada
Canadienii votează luni pentru a stabili dacă premierul Justin Trudeau, care a fost ales în funcţie în urmă cu patru ani, precum o figură carismatică care promitea „căi însorite”, va rămâne la putere după două scandaluri majore în care a fost implicat, potrivit Reuters.

Justin Trudeau încearcă să obţină un al doilea mandat în alegerile generale din Canada
Urnele s-au deschis în provincia Newfoundland de pe coasta de est, urmând să se închidă în provincia British Columbia, de pe coasta Pacificului, la ora 19:00 (02:00 GMT, marţi).
Trudeau, 47 de ani, liderul Partidului Liberal, a fost susuţinut de fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, în ultima etapă a campaniei sale şi este privit ca unul dintre ultimii lideri progresişti rămaşi în rândul marilor democraţii din lume.
Dar campania sa a fost marcată de un amplu scandal şi a fost aspru criticat pentru tratarea unui caz de corupţie care a implicat o companie de construcţii canadiană. Trudeau, fiul fostului premier canadian Pierre Trudeau, a fost nevoit să depăşească şi un sentiment de epuizare cu guvernul său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Trudeau, însoţit de soţia sa şi de cei trei copii, au votat luni la Montreal după o campanie maraton de patru luni prin toată ţara.
Liberalii lui Trudeau şi Partidul Conservator, aflat în opoziţie, condus de Andrew Scheer, se află într-o cursă cot la cot, potrivit sondajelor de opinie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului