Justin Trudeau s-a vaccinat anti-COVID într-o farmacie, cu serul AstraZeneca. Soţia lui l-a însoţit, primind prima doză
Şi soţia premierului, Sophie, s-a vaccinat cu prima doză, tot în farmacia din Ottawa.
„Suntem tare bucuroşi, abia ne-am vacinat. Este ziua lui Sophie sâmbătă iar asta este unul dintre cadouri, dar cel mai important e că e modalitatea prin care ne putem proteja pe noi înşine, pe cei dragi nouă şi contribui la ameliorarea crizei de COVID-19”, a scris Trudeau pe pagina sa de Twitter.
Do your part. Get your shot. https://t.co/3UJJt9jpqz pic.twitter.com/gaI55ctJa9
Canada accelerează programul de vaccinare. Premierul Justin Trudeau spune că până la finalul lunii iunie Pfizer va livra circa 44 de milioane de doze de vaccin. Astfel, spune el, fiecare locuitor va putea primi cel puţin o doză, imediat după începutul verii.
„Până la sfârşitul lunii martie, nu numai că vom avea mai mult de şase milioane de doze, dar până la sfârşitul acestei săptămâni vom avea mai mult de nouă milioane de doze de vaccin în Canada, pentru a putea accelera procesul de vaccinare. Deci, munca pe care o depunem de săptămâni pentru a creşte ritmul de sosire a vaccinului va continua. Şi asta este ceea ce anunţăm azi. Până la sfârşitul săptămânii vom continua să primim un milion de doze de la Pfizer pe săptămână. Dar în iunie, vor fi două milioane de doze de la Pfizer. Pur şi simplu încerc să spun că până la finalul lunii iunie vom avea peste 40 de milioane de doze de vaccin livrate în Canada”, a declarat Trudeau.
Canada are 980.000 de cazuri confirmate de coronavirus şi un total de 23.000 de decese.