Justiţia din Egipt ordonă dizolvarea consiliilor municipale
Un tribunal din Cairo a ordonat marţi dizolvarea consiliilor municipale, ai căror reprezentanţi au fost aleşi în perioada preşedintelui Hosni Mubarak, înlăturat de la putere în februarie, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP.
"Curtea Supremă administrativă a ordonat dizolvarea consiliilor municipale în urma mai multor plângeri care acuză aleşii că aparţin Partidului Naţional Democrat (PND)" al lui Mubarak, în prezent dizolvat, a declarat sursa respectivă pentru AFP.
Dizolvarea acestor consilii, acuzate că sunt deosebit de corupte, face parte dintre revendicările militanţilor prodemocraţie care au organizat manifestaţii împotriva regimului în ianuarie şi februarie.
Fostul partid aflat la putere a obţinut 92 la sută din mandate la alegerile municipale din aprilie 2008, care au fost boicotate de Fraţii Musulmani, principala forţă de opoziţie, potrivit rezultatelor oficiale.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului