Kamala Harris devine ţinta propagandei ruse. Ce naraţiune falsă a fost pusă la cale de o grupare legată de Kremlin

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, este ţinta unei naraţiuni false care circulă pe reţelele de socializare, operaţiunea fiind pusă la cale de o grupare de dezinformare rusească, se arată într-o cercetare realizată de Microsoft.

Urmărește
1055 afișări
Imaginea articolului Kamala Harris devine ţinta propagandei ruse. Ce naraţiune falsă a fost pusă la cale de o grupare legată de Kremlin

Kamala Harris devine ţinta propagandei ruse. Ce naraţiune falsă a fost pusă la cale de Rusia

O afirmaţie falsă care circulă pe reţelele de socializare, conform căreia candidata democrată la preşedinţia SUA, Kamala Harris, a lăsat paralizată o fată de 13 ani după un presupus accident cu fugă de la locul faptei în San Francisco în 2011, este creată de o grupare de dezinformare rusă, potrivit unei noi cercetări realizate de Microsoft, citată de Reuters.

Operaţiunea pusă la cale a presupus crearea unui videoclip în care grupul rus implicat a plătit un actor pentru a apărea ca presupusa victimă şi a răspândit afirmaţia printr-un site web fals pentru un post de ştiri inexistent din San Francisco numit „KBSF-TV”. Grupul rus responsabil este Storm-1516 şi este descris ca fiind o fermă de troli legată de Kremlin.

În cadrul declaraţiei publicate de către Microsoft, se menţionează faptul că „la sfârşitul lunii august, elemente ale prolificului actor rus Storm-1516 au început să producă conţinut implicându-i pe vicepreşedintele Harris şi pe guvernatorul Walz (partenerul de campanie al Kamalei Harris şi nominalizarea pentru vicepreşedinţia SUA – n.R.) în teorii ale conspiraţiei false şi aberante”.

Potrivit raportului Microsoft, această naraţiune falsă a circulat pe platformele de socializare, inclusiv X (fosta Twitter), folosind hashtag-ul #HitAndRunKamala.

Cercetarea a arătat că videoclipul a fost redat de 2,7 milioane de ori.

Întâmplarea face parte dintr-o serie de încercări ale Rusiei de a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA. Din acest motiv, SUA a decis sancţionarea presei de stat din Rusia la începutul lunii septembrie, iar recent, şi compania Meta a anunţat că interzice instituţiile media de stat din Rusia pe Instagram, Facebook şi WhatsApp.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici