De profesie analist programator fără loc de muncă, acesta a accesat sistemul informatic al armatei americane din computerul său personal, de la o adresă din Wood Green, în nordul Londrei, şi riscă cel puţin zece ani de închisoare, relatează The Times în ediţia electronică.
El a pierdut ultimul apel împotriva extrădării sale după ce a respins o ofertă de înţelegere prin care i se oferea o pedeapsă de numai trei sau patru ani de închisoare în schimbul recunoaşterii vinovăţiei, curtea respingând totodată acuzaţiile acestuia că Statele Unite ar fi făcut presiuni asupra lui.
McKinnon a recunoscut că a accesat 97 de computere ale armatei americane şi ale NASA, fiind acuzat şi pentru întreruperea reţelei de 300 de computere la o bază militară navală americană într-un moment crucial, imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001. Singura lui şansă este de a convinge Curtea Europeană a Drepturilor Omului să suspende procedurile de extrădare împotriva sa.
McKinnon a declarat că îi pare rău pentru cele întâmplate, dar a calificat reacţia SUA drept exagerată, descriindu-şi propriile acţiuni ca fiind "o cruciadă morală" şi afirmând că nu a provocat pagube, semnalând în schimb problemele de securitate ale sistemului.
"Îmi pare extrem de rău pentru ce am făcut, dar cred că reacţia este cu totul exagerată. Ar trebui să primesc o pedeapsă în Marea Britanie şi aş executa-o aici cu plăcere. Dar să trec de la unul, poate doi ani într-o închisoare britanică, la 60 de ani într-o închisoare americană este ridicol", a declarat acesta citat de BBC Radio 5 Live.
Avocatul său a declarat de asemenea că "Gary McKinnon nu este nici terorist, nici simpatizant al teroriştilor. Cazul său ar fi putut fi soluţionat de propriile noastre autorităţi. În schimb, cred că Guvernul britanic a refuzat judecarea lui pentru a permite Guvernului american să facă din acesta un exemplu.