Rod Blagojevich, în vârstă de 55 de ani, a fost arestat la câteva săptămâni după victoria lui Obama în noiembrie 2008. Primul său proces a avut loc în vara lui 2010, dar juraţii nu au reuşit să adopte o decizie privind cele 23 de capete de acuzare care îl vizau, inclusiv escrocherie, şantaj, tentativă de extorsiune şi fraudă. Acuzarea a promis atunci rejudecarea lui.
În iunie 2011, fostul guvernator democrat a fost găsit vinovat de 17 capete de acuzare din totalul de 20, inclusiv pentru încercarea de a vinde locul lui Obama din Senat cerând în schimb posturi bine plasate sau foarte bine remunerate pentru el şi soţia sa.
Jurnaliştii care au aşteptat joi în faţa casei lui l-au urmat la aeroport, apoi tot zborul, până la sosirea sa la o închisoare federală din Colorado, unde mai multe elicoptere au filmat intrarea condamnatului în centrul de detenţie.
„Plec cu inima grea, dar cu conştiinţa împăcată şi am mari speranţe pentru viitor”, a declarat fostul guvernator în timp ce pleca din oraşul său, Chicago.
Blagojevich a susţinut miercuri o conferinţă de presă la domiciliul său pentru a preciza că acest caz „nu s-a încheiat” şi că tot ce a făcut „rămâne de partea bună a legii”, în timp ce mai mulţi simpatizanţi scandau „eliberaţi-l pe guvernatorul nostru!”.
Condamnarea sa a evidenţiat din nou scena politică coruptă din Illinois. Cinci dintre precedenţii nouă guvernatori ai acestui stat au fost acuzaţi sau arestaţi pentru fraude sau corupţie.