„Nu există nicio eroare mai mare decât încrederea Statelor Unite că teritoriul lor este în siguranţă dincolo de ocean”, se afirmă în materialul dat publicităţii de KCNA.
Agenţia de ştiri nu a oferit mai multe detalii în legătură cu măsurile pe care Phenianul intenţionează să le adopte ca răspuns la înăsprirea sancţiunilor ONU.
Consiliul de Securitate al ONU a votat, sâmbătă, în unainimitate, noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, prin care exporturile nord-coreene vor fi profund afectate. Rezoluţia, care a fost redactată de SUA şi negociată cu aliatul tradiţional al Coreei de Nord, China, vizează să crească presiunea economică asupra Phenianului pentru a determina oficialii nord-coreeni să oprească dezvoltarea programului nuclear.