Kerry îndeamnă Teheranul să prezinte noi propuneri în negocierile privind dosarul nuclear
„Grupul Celor Şase a pus o propunere pe masă la Almatî (Kazahstan) şi nu cred că Iranul a răspuns cu adevărat acestei propuneri anume”, a apreciat Kerry, în cadrul summitului Forumului pentru Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), pe Insula indoneziană Bali.
„Este necesar, deci, ca Iranul să prezinte o serie de propuneri care să releve pe deplin modul în care vor putea arăta lumii că programul lor este paşnic”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.
Şeful diplomaţiei americane trimite astfel mingea în terenul Teheranului, care le-a cerut, duminică, marilor puteri să îşi revizuiască propunerea în negocierile nucleare, apreciind că oferta anterioară nu mai este valabilă.
Kerry s-a declarat „încurajat” de discursul de deschidere de la ONU, de la sfârşitul lui septembrie, al noului preşedinte iranian Hassan Rohani, care s-a demarcat de predecesorul său conservator Mahmoud Ahmadinejad.
Dar „diferenţa va fi făcută nu numai de cuvinte, ci mai degrabă de acte”, a nuanţat Kerry.
Dacă va fi cazul, „Statele Unite şi aliaţii (lor) sunt pregătiţi să facă un pas pentru a răspunde acestor acţiuni”, a adăugat el.
În cadrul celor două reuniuni de la Alamtî din februarie şi aprilie, grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) a propus ca Iranul să suspende îmbogăţirea uraniului la 20 la sută şi să îşi limiteze activităţile de îmbogăţire de la Fordo, o instalaţie subterană apropiată de Qom (centru), dificil de distrus printr-o acţiune militară. În contrapondere, acesta va atenua unele sancţiuni privind comerţul cu aur şi sectorul petrochimic.
Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a apreciat că această ofertă este „de domeniul trecutului” şi că grupul va trebui să „vină la masa negocierilor cu o nouă abordare”.
Lavrov a minimalizat declaraţiile lui Zarif, apreciind că Teheranul şi Occidentul partajează acelaşi obiectiv.
Liderii iranieni vor „probabil să aibă mai multe detalii” despre foaia de parcurs, a apreciat el.
Cele două părţi vor relua discuţiile la 15 şi 16 octombrie la Geneva.
Acestea sunt primele negocieri între 5+1 şi Iran de la alegerea, în iunie, a preşedintelui moderat Hassan Rohani. Acesta vrea să ajungă rapid la un acord privind foarte controversatul program nuclear al Iranului, în timp ce negocierile nu au avansat în opt ani.