John Kerry şi Mahmoud Abbas s-au întâlnit într-un hotel, unde au purtat discuţii „neoficiale”, potrivit unor oficiali americni.
„Uşa rămâne deschisă procesului de pace”, a afirmat un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat, înainte de plecarea lui Kerry de la Washington.
„Dar primul scop al acestei întâlniri este purtarea unor discuţii pe tema relaţiilor noastre cu palestinienii”, a adăugat el.
În cadrul unei întrevederi, miercuri, cu premierul britanic David Cameron, Mahmoud Abbas „s-a declarat pregătit să reia discuţiile de pace cu Israelul şi şi-a exprimat speranţa că o va putea face rapid”, a anunţat Downing Street.
Abbas i-a prezentat lui Cameron „marile direcţii ale proiectului său privind crearea unui nou Guvern palestinian tehnocrat, angajat în respectarea principiilor Cvartetului, în special a principiilor legate de nonviolenţă şi recunoaştere a Israelului”, potrivit aceleiaşi surse.
Termenul limită al desfăşurării negocierilor între Israel şi palestinieni a expirat la 29 aprilie. Cele două părţi nu au ajuns la niciun rezultat, în pofida eforturile intense ale diplomaţiei americane.
În cursul negocierilor, Autoritatea Palestiniană s-a angajat să îşi suspende iniţiativele internaţionale, în schimbul eliberării de către Israel a 104 prizonieri palestinieni.
Însă palestinienii au acuzat Israelul că intensifică procesul de colonizare, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a suspendat negocierile, apreciind că acordul de reconciliere încheiat între Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) şi mişcarea islamistă Hamas este „un pact (care) ucide pacea”.