„Discuţia a avut drept subiect situaţia din Siria, inclusiv din zona Alep, unde trupele guvernamentale, cu sprijin din partea forţelor militare ruse, desfăşoară o operaţiune umanitară”, se afirmă într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, citat de TASS.
Un alt subiect al conversaţiei telefonice între cei doi oficiali a fost şi acela al posibilităţii unor acţiuni coordonate între Rusia şi Statele Unite în lupta împotriva teroriştilor, iar cele două părţi au subliniat necesitatea de a trasa o linie de demarcare mai clară între grupurile siriene de opoziţie care sunt susţinute de Washington şi grupările teroriste care se folosesc de această acoperire şi asupra cărora armistiţiul nu se aplică.
Lavrov şi Kerry se vor întâlni vineri la Geneva, unde urmează să discute pe tema cooperării între Washington şi Moscova în ceea ce priveşte acţiunile antiteroriste desfăşurate în Siria.