Khaled Sheikh Mohammed pregătise un atentat împotriva companiei saudite Aramco

"Creierul" atentatelor din 11 septembrie, Khaled Sheikh Mohammed, a pregătit un atentat împotriva sediului gigantului petrolier saudit Aramco, a afirmat procurorul general saudit în cadrul procesului unor presupuşi militanţi ai Al-Qaida, relatează AFP.

Urmărește
35 afișări

Procurorul general a făcut aceste precizări în cadrul unei şedinţe de marţi la Riyad, în cadrul procesului a 85 de persoane implicate în atentatele Al-Qaida care au însângerat Arabia Saudită în 2003, a anunţat miercuri o persoană care a asistat la şedinţă.

Khaled Sheikh Mohammed, deţinut în prezent la baza americană de la Guantanamo, unde urmează să fie judecat pentru implicare în atentatele de la 11 septembrie, a pregătit un atentat împtoriva Aramco şi i-a predat unuia dintre acuzaţii saudiţi un plan în acest sens, a afirmat procurorul.

Aramco este compania petrolieră publică din Arabia Saudită, primul exportator mondial de ţiţei.

Procurorul a afirmat, de asemenea, că unul dintre acuzaţi l-a ajutat să vină la Riyad pe Mohammad Atta, unul dintre teroriştii de la 11 septembrie, fără să precizeze data aceste vizite.

Cei 85 de acuzaţi sunt urmăriţi pentru apartenenţă la reţeaua Al-Qaida, participare la operaţiuni, trafic şi deţinere de explozibil şi arme şi atentate împotriva unor clădiri publice, private şi complexe rezidenţiale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici