- Home
- Externe
- KIEV, (18.04.2014, 19:55)
- Mihai Draghici
Kievul, preocupat de solicitarea Transnistriei privind recunoaşterea independenţei
Ministerul de Externe din Ucraina exprimă preocupare în legătură cu solicitarea Transnistriei de a fi recunoscută ca stat independent.

Kievul este preocupat de solicitarea Transnistriei privind recunoaşterea independenţei
"Dificultăţile socio-economice din Transnistria sunt generate de autoizolarea pe plan internaţional", apreciază diplomaţia ucraineană.
"Situaţia poate fi rezolvată prin integrarea europeană pe care o pot alege locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului", subliniază Ministerul ucrainean de Externe, într-un comunicat relatat de Itar-Tass.
Miercuri, "Sovietul Suprem" de la Tiraspol a votat în unanimitate o solicitare adresată Dumei de Stat, Consiliului Federaţiei Ruse şi preşedintelui rus, Vladimir Putin, în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi unirii cu Rusia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Potrivit agenţiei Itar-Tass, deputaţii din regiunea transnistreană îi cer liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, să iniţieze procedura de recunoaştere a Transnistriei ca stat suveran, în vederea unirii ulterioare cu Rusia. Liderul transnistrean Evgheni Şevciuk a îndemnat Uniunea Europeană să recunoască independenţa Transnistriei dacă doreşte "pace şi stabilitate". "Uniunea Europeană trebuie să recunoască Transnistria, care nu prezintă şi nu va prezenta niciun risc pentru Blocul comunitar. Doar în acest mod va fi creată o zonă de stabilitate regională", a spus Şevciuk într-un interviu acordat Agenţiei France Presse. Întrebat în legătură cu posibilitatea unirii Transnistriei cu Rusia, după precedentul din Crimeea, Şevciuk s-a limitat să spună că, deocamdată, vrea "recunoaşterea Transnistriei", refuzând să comenteze "presupuneri ipotetice". "Următoarele etape trebuie determinate de cetăţenii Republicii", a explicat Şevciuk.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe