„Genocid planificat”. Un membru al Guvernului din Kosovo a fost demis după o declaraţie anti-NATO, la împlinirea a 20 de ani de la bombardamentele Alianţei asupra fostei Iugoslavii

Publicat: 25 03. 2019, 15:24
Actualizat: 30 03. 2020, 03:07

Secretarul de stat Vesna Mikici provine din minoritatea sârbă din Kosovo. „NATO a comis un genocid planificat împotriva unui stat suveran care a luptat cu terorismul albanez în interiorul propriilor graniţe”, a declarat Mikici duminică pe contul ei de Facebook, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la bombardamentele NATO.

NATO a efectuat în 1999 raiduri aeriene împotriva Iugoslaviei pentru a opri atacurile forţelor sârbe de securitate împotriva albanezilor din Kosovo. După 78 de zile de bombardamente, în urma unui armistiţiu, fostul preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici şi-a retras trupele din Kosovo. Acestea au fost înlocuite cu trupe NATO.

Postarea Vesnei Mikici a stârnit controverse în Kosovo, o entitate în care etnia albaneză este majoritară şi unde cea mai mare parte a populaţiei este recunoscătoare NATO pentru intervenţia sa care a oprit războiul de doi ani din regiune.

„În cadrul Guvernului din Kosovo nu este loc pentru persoane, indiferent de etnia lor, care denigrează valorile noastre euro-atlantice”, a informat premierul Haradinaj în cadrul comunicatului de presă prin care a anunţat demiterea Vesnei Mikici.

Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008. În timp ce Statele Unite şi majoritatea statelor Uniunii Europene i-au recunoscut independenţa, Serbia, Rusia şi China continuă să se opună declaraţiei Kosovo din 2008.