Fethullah Gulen condamnă tentativa de lovitură de stat din Turcia şi „vânătoarea de vrăjitoare” care a urmat

Publicat: 15 07. 2017, 13:51
Actualizat: 06 04. 2020, 03:43

„Acuzaţiile la adresa mea în legătură cu această tentativă de lovitură de stat sunt fără temei, calomnii motivate politic”, a declarat Gulen, un fost aliat al preşedintelui Erdogan şi care din anul 1999 locuieşte în Statele Unite.

„Reiterez faptul că personal condamn acest puci josnic şi autorii lui”, a adăugat clericul, care a denunţat şi „vânătoarea de vrăjitoare iniţiată pentru a elimina pe oricine pare lipsit de loialitate faţă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi regimul lui”.

Gulen a făcut aceste afirmaţii cu o zi înainte de prima comemorare a tentativei eşuate de lovitură de stat din Turcia.

În urma evenimentelor din luna iulie 2016, autorităţile turce au arestat peste 50.000 de persoane, iar 140.000 de funcţionari publici şi militari au fost suspendaţi din funcţii ori demişi. Persoanele vizate de anchete sunt suspectate că ar avea legătură cu Fethullah Gulen, un cleric musulman acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat militară.

Deşi activiştii, opoziţia şi guvernele occidentale au criticat măsurile punitive, Ankara insistă că este necesar să elimine în totalitate presupusa ameninţare reprezentată de mişcarea clericului Fethullah Gulen.

„Tratamentul aplicat de guvern cetăţenilor inocenţi în cursul ultimului an târăşte Turcia în categoria ţărilor din lume cu cel mai scăzut nivel de democraţie, stat de drept şi libertăţi fundamentale”, a adăugat clericul turc, potrivit site-ului postului France 24.