Întâlnire NEPROGRAMATĂ, înaintea summitului NATO: Angela Merkel, întrevedere privată cu Donald Trump, după criticile la adresa Germaniei
Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a anunţat că Trump va reitera criticile la adresa Germaniei în cadrul întrevederii cu liderul de la Berlin.
„Protejăm Germania, protejăm Franţa, protejăm toate aceste ţări. Şi apoi numeroase ţări încheie acorduri pentru gazoducte cu Rusia, varsă miliarde de dolari în cuferele Rusiei (…) Este foarte nepotrivit”, a declarat Donald Trump.
„Germania este în totalitate controlată de Rusia (…) Vor procura între 60 şi 70% din energia lor de la Rusia şi un nou gazoduct, să-mi spui dacă aşa ceva este adecvat pentru că eu cred că nu este”, a declarat Trump la un mic-dejun oficial cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Criticile lui Trump privind afacerile în domeniul energiei între Germania şi Rusia se referă la gazoductul submarin Nord Stream 2, care va permite transportul direct de gaze naturale din Rusia spre Germania, evitând teritoriul unor ţări ca Ucraina sau Polonia.
Cancelarul german Angela Merkel, care se va întâlni miercuri cu Trump cu ocazia summitului NATO, şi-a exprimat susţinerea pentru proiectul Nord Stream 2, în pofida criticilor din partea SUA şi unor ţări europene, în special Polonia, care au avertizat că sporirea importurilor de hidrocarburi ruseşti ar amplifica dependenţa Europei de Moscova.
Berlinul însă susţine că proiectul Nord Stream 2 este unul privat şi nu este în niciun fel finanţat din fonduri publice.
Sanders a mai adăugat că Trump se va întâlni tot miercuri şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.