Kofi Annan, omagiat de lideri de pe întreg mapamondul. Vladimir Putin: Mulţi ani ai vieţii acestui om remarcabil au fost dedicaţi serviciului Naţiunilor Unite
„Kofi Annan a fost o forţă călăuzitoare pentru bine (…) În aceste vremuri dificile şi turbulente, moştenirea sa ca un campion global al păcii va rămâne o adevărată inspiraţie pentru noi toţi”, afirmă António Guterres, actualul secretar general al ONU, într-un mesaj pe Twitter.
„Mulţi ani ai vieţii acestui om remarcabil şi mare politician au fost dedicaţi serviciului Naţiunilor Unite. Conducând ONU într-un moment dificil, a făcut o treabă grozavă în privinţa realizării scopurilor şi obiectivelor organizaţiei, consolidând rolul central al acesteia în relaţiile internaţionale”, a transmis preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Citeşte şi: A murit Kofi Annan. Fostul secretar general al ONU avea 80 de ani
„Un mare lider şi reformator al ONU, a avut o contribuţie uriaşă la transformarea lumii pe care a părăsit-o într-un loc mai bun decât cum era atunci când s-a născut”, a comunicat Theresa May, premierul Marii Britanii.
„Franţa îi aduce un omagiu. Niciodată nu vom uita abordarea sa fermă şi calmă, nici tăria angajamentelor sale”, a transmis preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
Fostul preşedinte american Barack Obama l-a elogiat pe fostul secretar general al ONU, spunând că Annan „nu s-a oprit niciodată din căutarea unei lumi mai bune”.