Kosovo cere statelor occidentale un sprijin „urgent” pentru independenţă
"După opt ani de incertitudine, populaţia din Kosovo are nevoie urgent de claritate cu privire la viitorul ei", au declarat duminică liderii guvernamentali şi ai opoziţiei din provincia separatistă, într-un comunicat comun.
Ei şi-au reiterat angajamentul pentru un plan sprijinit de statele occidentale pentru o "independenţă supravegheată", inclusiv oferta de autonomie pentru minoritatea sârbă, ca "o bază solidă pentru a conduce Kosovo şi regiunea spre un viitor euroatlantic mai luminos".
Rusia, ameninţând cu exercitarea dreptului său de veto, a blocat adoptarea planului la Consiliul de Securitate al ONU.
Patru luni de negocieri între sârbi şi albanezi nu s-au încheiat cu un acord până la data-limită de 10 decembrie, iar Kosovo şi-ar putea proclama independenţa la începutul lui 2008, cu sprijin occidental.
Potrivit comunicatului, conducerea provinciei şi Parlamentul "intenţionează să colaboreze strâns cu partenerii internaţionali pentru stabilirea statutului Kosovo".