Kosovo doreşte o soluţie „europeană” pentru administrarea punctelor de frontieră cu Serbia
„Kosovo depune eforturi pentru un viitor european şi, în consecinţă, vom accepta orice soluţie europeană”, a declarat Enver Hoxhaj după o întrevedere cu ministrul sloven de Externe, Samuel Zbogar.
Priştina este dispusă să accepte „administrarea integrată a frontierei, un model aplicat în mai multe state europene”, adaugă el.
Hoxhaj s-a aflat câteva ore la Ljubljana, înainte de reluarea la Bruxelles a negocierilor destinate normalizării relaţiilor dintre sârbi şi kosovari.
UE probabil va propune gestionarea în comun a punctelor de frontieră din nordul Kosovo, după o serie de proteste ale etnicilor sârbi.