Kosovo sărbătoreşte discret trei ani de independenţă faţă de Serbia

Kosovo celebrează, joi, modest şi fără euforie trei ani de la proclamarea independenţei, oficialii amintind că trebuie îndeplinite "numeroase misiuni" pentru ca statul să fie credibil, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

Principalele străzi din capitala Priştina erau împodobite cu drapele în culorile albastru şi galben ale Kosovo, dar nicio ceremonie la nivel înalt nu era prevăzută.

Preşedintele interimar şi preşedintele Parlamentului kosovar Jakup Krasniqi le-au cerut locuitorilor din Kosovo, într-o intervenţie televizată, să îşi continue eforturile de edificare a unui stat viabil.

"Nu ne putem permite niciun moment de relaxare în faţa misiunilor dificile care ne aşteaptă, respectiv consolidarea identităţii şi credibilităţii internaţionale" a Kosovo, a declarat Krasniqi.

"În cursul ultimilor trei ani de la independenţă", a amintit Krasniqi, "Kosovo a edificat un sistem democratic şi instituţii ale statului (...) şi a înregistrat o dezvoltare economică şi socială solidă".

Kosovo continuă totuşi să facă faţă unor obstacole imense politice şi economice şi şi-a văzut imaginea internaţională puternic pătată de raportul lui Dick Marty (Consiliul Europei) privind presupusul trafic de organe efectuat de gherila kosovară la sfârşitul anilor '90.

Raportul menţionează în special numele premierului în exerciţiu, Hashim Thaci, care a respins ferm acuzaţiile parlamentarului elveţian.

Reprezentantul special al UE în Kosovo, Pieter Feith, a salutat, într-un comunicat, "remarcabilele progrese" înregistrate în ultimii trei ani de Kosovo.

"Edificarea unor instituţii democratice care funcţionează în mod din ce în ce mai eficient va asigura un Kosovo viabil şi stabil şi va deschide perspectiva euro-atlantică şi europeană a ţării", a adăugat Feith.

Independenţa Kosovo a fost recunoscută până în prezent de 75 de state, între care Statele Unite şi 22 dintre cei 27 de membri UE. Serbia continuă să considere Kosovo ca fiind provincia sa meridională.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici