Într-un interviu acordat postului de televiziune bTV, James Warlick a subliniat că Bulgaria a înfiinţat instituţii democratice şi nu există temeri că democraţia ar putea fi ameninţată în această ţară, relatează site-ul Novinite.com.
El şi-a exprimat însă o oarecare îngrijorare în legătură cu ultimele evenimente din România, odată cu suspendarea preşedintelui, subliniind că Balcanii sunt o regiune dificilă, în care sârbii şi grecii se confruntă, de asemenea, cu probleme.
Warlick a explicat că este foarte important să se diferenţieze procesele din diferitele ţări balcanice. El a respins convingerea larg răspîndită că tulburările sunt ceva normal pentru această regiune.
Referindu-se la eforturile Bulgariei de a combate corupţia şi crima organizată, ambasadorul a subliniat că nu sunt suficiente doar arestările şi că întregul sistem juridic trebuie să înregistreze progrese.
Warlick îşi va petrece vara în Bulgaria, afirmând că nu există o dată fixă pentru plecarea sa din ţară. La 25 mai, preşedintele american Barack Obama a anunţat oficial că a nominalizat-o pe Marcie Ries ca ambasadoare în Bulgaria, unde îl va înlocui pe James Warlick.
Warlick a respins de mai multe ori informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar fi fost rechemat din post înainte de încheierea mandatului.