Kremlinul cere Washingtonului să clarifice dacă este dispus să coopereze cu Rusia

Publicat: 23 08. 2018, 07:41
Actualizat: 11 04. 2020, 00:19

Cei doi consilieri se vor întâlni joi la Geneva, aceasta fiind prima întrevedere la nivel înalt de la summitul între Donald Trump şi Vladimir Putin, care a avut loc în luna iulie la Helsinki.

„Destabilizarea relaţiilor bilaterale continuă. Trebuie să identificăm câteva domenii în care să cooperăm şi să înţelegem dacă există astfel de domenii şi dacă omologii noştri îşi doresc acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a informat că Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri cu Consiliul de Securitate pentru a discuta problemele din relaţiile SUA-Rusia, înainte de întâlnirea între Bolton şi Patruşev.

În cadrul unei vizite oficiale în Israel, Bolton a declarat pentru Reuters că forţele ruse sunt „blocate” în Siria, însă Peskov a afirmat că Moscova încearcă doar să ajute la întoarcerea imigranţilor în Siria şi la procesul e reconstruire.

„Declaraţia potrivit căreia Rusia este blocată nu este corectă, mai ales dacă vine din partea colegilor noştri de la Washington. Nu trebuie să uitâm că militarii americani se află de asemenea pe teritoriul sirian”, a declarat Peskov.

Washingtonul a anunţat că va impune noi sancţiuni antiruse peste câteva săptămâni, după ce a stabilit că Moscova este responsabilă de atacul neurotoxic din Marea Britanie. În replică, Anton Siluanov, ministrul rus de Finanţe, a avertizat că Rusia va continua diminuarea investiţiilor în active financiare din Statele Unite, dar nu intenţionează închiderea companiilor americane de pe teritoriul rus.