Kremlinul: Informaţia că Putin se va întâlni în luna mai cu Trump este o ”dorinţă a Washingtonului”

Publicat: 27 04. 2017, 19:46
Actualizat: 24 10. 2021, 08:13

Ziarul rus Kommersant a anunţat anterior că cei doi lideri se vor întâlni pentru prima dată în luna mai, acesta a citat două surse guvernamentale, una din Rusia şi o alta din SUA.

În octombrie 2016, Administraţia Statelor Unite a formulat acuzaţii oficiale la adresa Rusiei privind o serie de atacuri cibernetice care au vizat servere ale Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi legislative.

Potrivit serviciilor secrete americane, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

„Eforturile Rusiei de a influenţa scrutinul prezidenţial american reprezintă cea mai recentă expresie a dorinţei pe care Moscova o are de mult timp de a submina ordinea liberal-democratică occidentală promovată de Statele Unite; activităţile Rusiei demonstrează o escaladare semnificativă din punctul de vedere al modului direct de acţiune, al intensităţii şi scopului eforturilor, comparativ cu operaţiunile anterioare”, se arată în versiunea declasificată a Raportului de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informaţii din SUA.

Tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia s-au amplificat în ultimii ani, pe fondul crizelor din Ucraina şi Siria, precum şi în contextul suplimentării capacităţilor militare NATO în Europa de Est.