„Tind să consider credibilă declaraţia Episcopului de Tripoli, monseniorul Martinelli, care a spus că Muammar Kadhafi probabil a plecat din Tripoli şi este rănit”, a declarat Frattini, precizând că Italia nu are informaţii despre situaţia liderului libian.
Anterior, într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera, Frattini exprima dubii în legătură cu autenticitatea recentelor imagini cu Kadhafi la Tripoli. Potrivit lui Frattini, presiunile internaţionale sunt pe cale să provoace o „dezintegrare a regimului libian din interior”.
În paralel, procurorul Curţii Penale Internaţionale, Luis Moreno-Ocampo, a declarat că luni va solicita emiterea de mandate de arestare pe numele a „trei persoane care par să fie responsabile cel mai mult de crimele împotriva umanităţii comise în Libia”. Numele celor trei persoane vor fi anunţate luni.
Zilele trecute, Franco Frattini afirma că Muammar Kadhafi are termen până la sfârşitul lunii mai pentru a ajunge la un acord cu membrii comunităţii internaţionale şi a accepta exilul, înainte de a intra sub incidenţa unui mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale (CPI). „Există ţări care în ultimele săptămâni şi-au exprimat disponibilitatea de a-l primi”, a explicat Franco Frattini. „Dar este clar că dacă va fi emis mandatul internaţional de arestare, va fi mai greu să găsim un aranjament pentru colonel şi familia sa”, a subliniat oficialul italian. Frattini apreciase că ordinul de arestare ar putea fi emis de CPI până la sfârşitul lunii mai.