- Home
- Externe
-
PARIS, (18.09.2012, 10:13)
- Ion Gaidau - Mediafax ,
La 20 de ani distanţă, 64 la sută dintre francezi ar vota împotriva Tratatului de la Maastricht
La 20 de ani după ratificarea Tratatului de la Maastricht, francezii ar vota în marea lor majoritate (64 la sută) împotriva acestui tratat, care prevedea mai ales moneda unică şi care se numără printre actele care au pus bazele Uniunii Europene.

La 20 de ani distanţă, 64 la sută dintre francezi ar vota împotriva Tratatului de la Maastricht (Imagine: Shutterstock)
În timp ce pe 20 septembrie 1992 tratatul a fost adoptat cu 51 la sută împotriva a 49 la sută, astazi ar fi susţinut doar de către 36 la sută dintre persoanele intervievate, potrivit unui sondaj apărut luni în cotidianul parizian Le Figaro.
La zece ani după trecerea la euro, consecinţele monedei unice sunt considerate clar negative pentru competitivitatea economiei franceze (64 la sută împotriva a 24 la sută), în ceea ce priveşte şomajul (63 la sută împotriva a 6 la sută) şi îndeosebi asupra nivelului preţurilor (89 la sută împotriva a 5 la sută).
În general, de la Maastricht, Uniunea Europeană merge mai degrabă "în direcţia greşită" în opinia a 67 la sută dintre francezi faţă de 33 la sută care cred contrariul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Sondajul arată totodată o puternică reticenţă faţă de o integrare europeană întărită cu o politică economică şi bugetară unică, respinsă de către şase francezi din zece (60 la sută împotriva a 40 la sută).
Publicarea acestui sondaj survine la două săptămâni de la iniţierea, în Parlamentul francez, a dezbaterii asupra tratatului bugetar european.
Textul, care face referire la întărirea disciplinei în cadrul Uniunii Europene (UE), instaurând în special o serie de "reguli de aur" asupra echilibrului bugetar, este contestat de către o parte a stângii majoritare în Parlament, mai ales de către membrii comunişti dar, de asemenea, de unii ecologişti sau socialişti.
Cu toate acestea, tratatul ar trebui să fie ratificat cu o largă majoritate a Adunării Naţionale şi a Senatului datorită susţinerii dreptei în baza unui text negociat când Nicolas Sarkozy era preşedinte.
Sondajul a fost realizat în perioada 11-13 septembrie pe un eşantion repezentativ de 1.006 persoane cu vârste peste 18 ani.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”