La mai bine de un an distanţă, Trump încă nu admite înfrângerea în faţa lui Joe Biden. Mişcare făcută de fostul preşedinte
Donald Trump nu se lasă bătut. La mai bine de un an de când Joe Biden l-a învins în alegerile electorale, fostul preşedinte american readuce în discuţie înfrângerea. Trump i-a provocat pe reprezentanţii mass-media, dar şi pe politicieni să i se alăture într-un debate în legătură cu presupusa „fraudă electorală de la alegerile din 2020”, relatează The Guardian.
Într-o declaraţie, fostul preşedinte s-a plâns de „şefii diverselor ziare şi politicienii de extremă stânga”.
„Dacă cineva doreşte o dezbatere publică despre fapte, nu despre ficţiune, vă rog să mă anunţaţi. Va fi un bonus de audienţă pentru televiziune”, a spus Trump.
Chiar şi William Barr, un procuror general văzut în general ca fiind de partea lui Trump, a declarat public că nu există dovezi de fraudă electorală.
Biden l-a învins pe Trump cu peste 7 milioane de voturi populare şi cu 306-232 în colegiul electoral, un rezultat pe care Trump l-a numit o ”victorie categorică” atunci când a învins-o pe Hillary Clinton cu un scord similar în 2016.