El a participat, luni seară, la o reuniune electorală la Philadelphia, unde a susţinut un candidat democrat pentru postul de senator la alegerile legislative din 2 noiembrie.
Obama nu s-a adresat republicanilor, care consideră, în general, că aplică reforme prea ample, ci aripii de stânga a Partidului Democrat, care îi reproşează că nu face suficient de mult.
Potrivit lui Obama, aceştia din urmă se plâng că planul de reformare a sistemului de asigurări de sănătate nu este în întregime asigurat din fonduri publice sau că războiul din Afganistan nu s-a încheiat încă, deşi cel din Irak este pe cale de a se termina. „Acelora le spun: băieţi, trebuie să vă treziţi! Nu este vorba despre un exerciţiu de stil”, a spus el, făcând aluzie la dificultatea de a conduce Statele Unite.
Afirmând că îl citează pe vicepreşedintele Joe Biden, el a glumit: „Nu ne comparaţi cu Atotputernicul, comparaţi-ne cu alţii!, adică republicanii”.
Democraţii deţin majoritatea absolută a mandatelor în Camera Reprezentanţilor, însă riscă să se confrunte cu o minoritate republicană de blocaj în Senat, în condiţiile în care mai mulţi dintre candidaţii democraţi la alegerile din noiembrie se confruntă cu dificultăţi în campanie.