Prima pagină » Știri externe » MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Vladimir Putin denunţă planul SUA de suplimentare a efectivelor militare din Polonia: Decizia destabilizează Europa

MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Vladimir Putin denunţă planul SUA de suplimentare a efectivelor militare din Polonia: Decizia destabilizează Europa

Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupare, joi după-amiază, în legătură cu planul Statelor Unite de a trimite efective militare suplimentare în Polonia, avertizând că decizia amplifică tensiunile în Europa.
MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Vladimir Putin denunţă planul SUA de suplimentare a efectivelor militare din Polonia: Decizia destabilizează Europa

„În mod categoric, suntem preocupaţi de acest plan, deoarece reflectă tentative de amplificare a tensiunilor militare în Europa, mai ales pe aşa-numitul flanc estic al NATO”, a declarat joi după-amiază Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

„Sunt folosite pretexte pentru implementarea de programe care destabilizează şi escaladează situaţia”, a adăugat Serghei Riabkov, citat de agenţia Tass.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a anunţat, miercuri seară, că analizează posibilitatea de a transfera 2.000 de militari americani din Germania în Polonia, în condiţiile în care Administraţia de la Varşovia a cerut măsuri pentru descurajarea Rusiei. Statele Unite au deja trupe în Polonia în cadrul unui acord din anul 2016 cu Alianţa Nord-Atlantică.

Donald Trump a declarat că Statele Unite au circa 50.000 de militari în Germania, precizând că 2.000 ar putea fi transferaţi în Polonia. „Discutăm despre acest lucru”, a declarat Donald Trump în faţa jurnaliştilor cu ocazia întrevederii în Biroul Oval cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. După întrevedere, Donald Trump a semnalat că Statele Unite vor trimite cel puţin 1.000 de militari în Polonia.

Rusia „va trata Polonia cu respect. Din păcate, polonezii sunt afectaţi prea frecvent. Sunt în mijlocul a toate. Când se întâmplă lucruri rele, se pare că Polonia este în prima linie. Sper că Rusia şi Polonia şi Germania se vor înţelege”, a declarat liderul de la Casa Albă, citat de agenţia Reuters.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII