Prima pagină » Știri externe » Un obuz de mortier tras din Siria a explodat în partea ocupată de Israel a Platoului Golan

Un obuz de mortier tras din Siria a explodat în partea ocupată de Israel a Platoului Golan

Un obuz de mortier tras de pe teritoriul sirian a explodat marţi dimineaţa în partea ocupată de Israel a Platoului Golan, fără să provoace victime sau pagube, a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene.
Un obuz de mortier tras din Siria a explodat în partea ocupată de Israel a Platoului Golan

Obuzul a explodat pe un câmp în apropiere de linia armistiţiului, în partea de sud a Platoului Golan, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Acest tir a fost efectuat în cadrul confruntărilor între armată şi rebeli sirieni şi nu viza teritoriul israelian, a adăugat ea.

Două rachete lansate din Siria au explodat luni în acelaşi sector.

Aceste tiruri au loc în contextul unor tensiuni puternice între cele două ţări, în urma a două raiduri aeriene israeliene efectuate vineri şi duminică în Siria. Un oficial sirian a declarat că Damascul va riposta acestor raiduri, „dar va alege momentul pentru a face acest lucru, poate nu imediat”.

De la începutul conflictului din Siria, în urmă cu peste doi ani, situaţia s-a tensionat în Platoul Golan, însă incidentele – obuze siriene ce cad de partea israeliană şi tiruri israeliene de răspuns – au rămas, până în prezent, relativ limitate.

Israelul, aflat în mod oficial în stare de război cu Siria, ocupă începând din 1967 aproximativ 1.200 de kilometri pătraţi din Platoul Golan, o suprafaţă pe care a anexat-o, o decizie care nu a fost recunoscută vreodată de către comunitatea internaţională. Aproximativ 510 kilometri pătraţi se află sub control sirian.