„Când vorbim despre eliminarea cauzelor profunde ale oricărui conflict, inclusiv conflictul ucrainean, asta este singura modalitate de a rezolva problema și de a stabili o pace durabilă. Eliminarea cauzelor profunde”, a declarat Serghei Lavrov la Forumul diplomatic din Antalya, în sudul Turciei, potrivit Reuters.
„Președintele Trump a fost primul și până acum, cred, aproape singurul dintre liderii occidentali care a afirmat în mod repetat, cu convingere, de mai multe ori, că a fost o greșeală uriașă să atragă Ucraina în NATO. Și asta e una dintre cauzele profunde pe care le-am citat de atâtea ori”, a adăugat Lavrov.
Președintele Vladimir Putin, care a lansat invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, a considerat mult timp orientarea Ucrainei către Occident, inclusiv dorința acesteia de a adera la NATO, drept o amenințare la adresa Rusiei.
Remarcile lui Lavrov au urmat discuțiilor purtate vineri la Sankt Petersburg între Putin și emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff.
Witkoff a apărut ca o figură-cheie în apropierea între Moscova și Washington. Cu toate acestea, discuțiile de vineri au avut loc într-un moment în care dialogul dintre SUA și Rusia pare să fi stagnat din cauza dezacordurilor privind condițiile pentru o pauză completă a ostilităților.
Comentând un acord între Ucraina și Rusia de a întrerupe loviturile asupra instalațiilor energetice ale celeilalte părți, Lavrov a declarat că Moscova s-a ținut de cuvânt și a acuzat Kievul că lovește infrastructura energetică rusă aproape în fiecare zi.
Ucraina a făcut acuzații similare împotriva Rusiei.