Întrebat care sunt aşteptările sale de la summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc joi şi vineri la Riga, Lavrov a afirmat că respectarea intereselor legitime ale Rusiei este singurul lucru pe care Moscova îl aşteaptă de la Uniunea Europeană.
„În timpul discuţiilor noastre de ieri (luni-n.r.), Federica Mogherini a asigurat că Parteneriatul Estic nu se va dezvolta în detrimentul intereselor Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
Parteneriatul Estic este o iniţiativă a UE care are ca scop consolidarea relaţiilor cu statele învecinate din Europa de Est şi Caucazul de Sud – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
„Nu putem impune vreo decizie UE şi partenerilor săi. Un singur lucru vrem, iar colegii noştri de la Bruxelles ştiu acest lucru de mult timp – să vedem că procesul în desfăşurare între Uniunea Europeană şi ţările dispuse să-şi aprofundeze relaţiile economice, umanitare şi de altă natură cu UE nu dăunează intereselor legitime ale Federaţiei Ruse, a precizat Lavrov, după o sesiune a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, relatează TASS în pagina electronică.
„Să vedem dacă acest lucru se va întâmpla la summitul de la Riga”, a adăugat ministrul rus de Externe.