- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Le Monde: Magistratura din România este "împânzită" de foşti colaboratori ai poliţiei politice
Magistratura din România este "împânzită" de foşti agenţi ai poliţiei politice comuniste, comentează Le Monde, notând că Florica Bejinaru, noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este suspectată de colaborare cu fosta Securitate.
Le Monde: Magistratura din România este "împânzită" de foşti colaboratori ai poliţiei politice (Imagine: Mediafax Foto)
"În spatele privirii severe şi prezenţei distante, judecătoarea Florica Bejinariu ascunde un trecut problematic care strică imaginea unei instituţii judiciare române, deja obiectul unor controverse. De la alegerea sa, la 11 ianuarie, la conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru reprezintă o problemă pentru reprezentanţii legii în România. Magistrata ar fi colaborat, în anii 1980, cu poliţia politică din timpul regimului comunist, conform documentelor dezvăluite de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), o instituţie publică", notează Le Monde.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"La 20 de ani de la căderea uneia dintre cele mai dure dictaturi comuniste din Europa, situaţia provocată de prezenţa unui fost colaborator al Securităţii în rândurile magistraţilor creează o imagine negativă. Bucureştiul este criticat constant de Comisia Europeană privind întârzierea reformelor din justiţie şi în privinţa combaterii corupţiei. Coincidenţa face ca Florica Bejinariu să fie aleasă în momentul în care experţii Uniunii Europene sosesc la Bucureşti pentru evaluarea justiţiei. Raportul experţilor ar urma să fie prezentat în februarie. Or, prezenţa foştilor membri ai Securităţii în aparatul judiciar explică probabil, parţial, ritmul lent al reformelor", subliniază cotidianul francez, adăugând că "această prezenţă pare masivă".
Le Monde mai notează că, după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, Ion Iliescu, prezentat drept "nomenclaturist comunist aflat în dizgraţie în ultimii ani ai dictaturii", şi echipa lui "i-au menajat pe foştii ofiţeri ai Securităţii".
Mai mult, noile autorităţi le-au permis agenţilor poliţiei politice să devină magistraţi pe baza diplomelor obţinute în şcolile Securităţii", continuă Le Monde.
"Această situaţie îi decredibilizează pe cei 6.000 de magistraţi români. Dacă Polonia a deconspirat în ultimii trei ani 19 colaboratori ai fostei poliţii politice în sistemul său judiciar, CNSAS-ul din România a depistat 29 în doar opt luni. Şi preşedintele Traian Băsescu a recunoscut că un sfert dintre magistraţii români ar fi colaborat cu fosta Securitate", încheie Le Monde.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO