"Nu se aflau diplomaţi americani sau cetăţeni americani în maşină la momentul respectiv. Patru locuitori din Beirut care nu lucrează pentru ambasadă au fost ucişi în explozie", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack.
El a adăugat că şoferul vehiculului american a fost rănit uşor.
Surse din domeniul securităţii declaraseră anterior că un cetăţean american a fost rănit în explozia de la Beirut, provocată de o maşină-capcană.
Personalul de securitate al ambasadei investighează circumstanţele în care s-a produs explozia, verificând în acelaşi timp măsurile de protecţie a personalului angajat la ambasada Statelor Unite.
Oficialul a declarat de asemenea că, după informaţiile sale, ambasada americană din Beirut funcţionează în regim normal. El nu a oferit alte detalii despre cauzele care au provocat explozia sau cine se află în spatele atacului.