Libanul are un nou Guvern după cinci luni de negocieri

Premierul desemnat în Liban, Najib Mikati, a anunţat luni, după cinci luni de negocieri intense, formarea unui nou Guvern cu 30 de miniştri, dominat de puternica mişcare şiită Hezbollah şi aliaţii acesteia, relatează AFP.

Urmărește
11 afișări

"Am depăşit obstacolele şi ne vom pune imediat pe treabă", a afirmat Najib Mikati după ce a anunţat formarea Guvernului.

Hezbollah şi aliaţii săi, în principal creştinul Michel Aoun, dispun de majoritatea portofoliilor (19), restul de 11 fiind repartizate între susţinătorii preşedintelui Michel Sleimane, cei ai lui Mikati şi cei ai liderului druz Walid Joumblatt, consideraţi "neutri".

Imediat după anunţ, un alliat al Hezbollah, deputatul druz Talal Arslane, şi-a prezentat demisia evocând divergenţe cu noul premier.

"Îmi prezint demisia din Guvernul lui Najib Mikati", a anunţat Arlsane într-o conferinţă de presă susţinută la scurt timp după anunţarea Guvernului în care fusese numit secretar de stat.

Deputatul s-a declarat nemulţumit că Mikati nu i-a acordat un portofoliu cheie, acuzându-l pe noul premier, un sunnit, că tratează minorităţile religioase din Liban în mod "inadecvat".

Noul Cabinet este boicotat de tabăra fostului premier Saad Hariri, aflat de acum în minoritate şi în opoziţie.

La 12 ianuarie, Hezbollah şi aliaţii săi şi-au retras miniştrii din Guvernul de uniune al lui Saad Hariri, pe fondul tensiunilor legate de tribunalul ONU care se ocupă de ancheta privind asasinarea fostului premier Rafic Hariri, tatăl lui Saad.

Partidul şiit, care se aşteaptă să fie acuzat de Tribunalul special pentru Liban (TSL) în acest asasinat, i-a cerut fără succes lui Hariri să nu recunoască această instanţă.

Deşi a fost numit graţie deputaţilor din tabăra Hezbollah, Mikati a refuzat să se prezinte ca "omul Hezbollah", afişându-şi independenţa politică în faţa presiunilor.

El a refuzat să facă vreo promisiune Hezbollah în privinţa TSL.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici