Libia a închis frontierele cu cele patru state vecine din sud

Publicat: 16 12. 2012, 23:23
Actualizat: 30 03. 2020, 13:19

Adunarea naţională, cea mai înaltă autoritate politică a ţării, a decis „închiderea temporară a frontierelor terestre libiene cu Chad, Niger, Sudan şi Algeria până la organizarea” circulaţiei bunurilor şi a persoanelor cu aceste state, conform textului deciziei publicat de agenţia de presă libiană Lana.

„Regiunile Ghadames, Ghat, Obari, al-Chati, Sebha, Mourzouk şi Koufra din sudul libian sunt considerate ca fiind zone de operaţiuni militare închise, reglementate de legi de excepţie specifice situaţiei”, precizează textul.

O deputată care reprezintă oraşul Sebha (800 de kilometri la sud de Tripoli) în Adunarea Naţională, Souad Ganour, a explicat că decizia de închidere a frontierelor este una „temporară până la restabilirea securităţii în sud”.

Aceasta a denunţat un „flux crescut de imigranţi clandestini, în aşteptarea unei eventuale acţiuni militare internaţionale în Mali” cu scopul de a alunga grupurile armate care au ocupat nordul statului.

Aceasta a deplâns de asemenea „sporirea violenţei şi a traficului de droguri şi prezenţa grupurilor armate care acţionează fără a fi pedepsite”.