Liderul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) Mustapha Abdeljalil şi premierul Abdel Rahim al-Kib urmau să susţină discursuri pentru a marca cea de a 60-a aniversare a independenţei, proclamată pe 24 decembrie 1951 de către regele Idriss, la Benghazi (est).
Benghazi, cel de al doilea cel mai important oraş al ţării, situat la aproximativ 1.000 de kilometri est de Tripoli, a devenit în februarie fieful revoltei împotriva regimului colonelului Muammar Kadhafi.
Data proclamării independenţei a fost ştearsă din calendarul oficial timp de aproape 42 de ani de către regimul acestuia, care sărbătorea doar lovitura de stat prin care Kadhafi a preluat puterea, la 1 septembrie.
Sâmbătă, vânzătorii de steaguri, eşarfe şi brelocuri în culorile noului drapel libian erau mai numeroşi ca de obicei în Piaţa Martirilor din Tripoli, pentru a răspunde afluenţei aşteptată în cursul serii.
Drapelul monarhiei libiene (1951-1969), în culorile negru, roşu şi verde cu o stea şi o semilună albe, s-a impus încă din primele zile ale revoltei ca un simbol al insurecţiei şi a înlocuit oficial steagul verde al regimului Kadhafi.