Libia, Vietnam, Costa Rica şi Croaţia, noii membri ai Consiliul de Securitate al ONU

Burkina Faso, Libia, Vietnam, Costa Rica şi Croaţia au fost alese marţi membri nepermanenţi în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2008-2009, realtează AFP.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Libia, Vietnam, Costa Rica şi Croaţia, noii membri ai Consiliul de Securitate al ONU

Libia, Vietnam, Costa Rica şi Croaţia, noii membri ai Consiliul de Securitate al ONU

Primele trei state, ale căror candidaturi fac obiectul unui consens în cadrul grupurilor regionale respective, au fost alese din primul tur de către Adunarea Generală, pentru a înlocui în Consiliul de Securitate Congo, Ghana şi Qatar.

Din totalul de 190 de buletine, Burkina Faso a primit 185, Vitnamul 183, iar Libia 178.

Pentru a fi ales, un stat trebuie să primească două treimi din voturile statelor membre, adică 127. Adunarea Generală dispune de 192 de membri, iar votul este secret.

În grupurile Europei de Est şi Americii Latine/Caraibe, unde au intrat în cursă câte două ţări pentru cele două locuri, Croaţia şi Cehia pe de o parte şi Costa Rica şi Republica Dominicană pe de altă parte.

După două tururi de scrutin neconcludente, Cehia şi Republica Dominicană şi-au retras candidaturile pentru a lăsa cale liberă statelor contracandidate, mai bine plasate în urma acestor alegeri.

Prin urmare, un al treilea scrutin a permis alegerea Croaţiei cu 184 de voturi şi a statului Costa Rica cu 179 de voturi. Acestea vor înlocui în cadrul Consiliului de Securitate la 1 ianuarie Slovacia şi respectiv Peru.

Consiliul este format din cinci membri permanenţi care au drept de veto (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia). Ceilalţi zece membri sunt aleşi în fiecare an în tranşe de câte cinci, pentru mandate de doi ani, fără posibilitate de reînnoire imediată.

Cele cinci state membre nepermanente în momentul de faţă, ale căror mandate vor expira la sfârşitul anului 2008 sunt: Africa de Sud, Belgia, Indonezia, Italia şi Panama.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici